Unii oameni ne intră în suflet din întâmplare și rămân acolo pe veșnicie. Căutăm, dar nu găsim un motiv foarte concret de ce se întâmplă asta, indiferent de relația pe care am avut-o cu acesta, de la o simplă prietenie, sau chiar  o iubire intensă.

Timpul trece, trec luni, trec ani, trec zeci de ani și amintirea lui, sau a ei, nu dispare. E tare ciudat că râmâne, dar mă întreb oare de ce ne-am dori totuşi să dispară? Nu cred că avem un număr fix de oameni pe care putem să-i purtăm în suflet si nici un anumit timp limită, ca să ne speriem de faptul că mulţi oameni rămân cuibăriţi în suflet. Nu poţi spune, eu doar 20 de persoane le pot păstra în suflet şi doar 2 ani, după aia, nu voi mai avea loc! Nu suntem roboţi sau calculatoare, nu avem spaţii, memorii fixe, suntem fiinţe umane! Chiar nu avem, nu există aşa ceva! Fiecare prieten, fiecare persoană îşi are părticica lui aparte şi rezervată în inima noastră, indiferent de trecerea timpului. Sunt sigură de asta. Sufletul unui om poarte purta nenumărate suflete bune în inimă şi nu se va simţi împovărat, ci dincontra, fericit şi împlinit că are binecuvânatarea de a cunoaşte atâtea persoane frumoase.

Timpul trece şi amintirea celui drag nu o ia cu el. Ştim că prietenul respectiv va avea mereu o mică particică din inima noastră. Deși nu-mi pot explica de ce, situațiile acestea există. Cu siguranță pentru noi a fost îndeajuns să aibă o singură calitate și aceea să ne rămână întipărită în minte. Eu am un amic pe care-l păstrez în suflet, fără ca el să fi dat dovadă de prea multă strădanie pentru a dobândi acest lucru. Credința, bunătatea și respectful au fost calităţiile care m-au făcut să-l am încă viu în memorie, după ani buni de încetare a relației noastre de amiciție.

Din aceste întâmplări ne putem da seama cât de mult poate însemna un om și ce impact covârșitor poate avea în viața noastră. Unii oameni apar ca o binecuvântare, alții pentru a ne da o lecție de viață, alții pentru a ne întări, alții pentru a ne ajuta, iar alții pentru a ne rămâne în suflet pentru întotdeauna! 




Acest articol a fost citit de 21275 de ori!

Comentarii

You are not authorized to see this part
Please, insert a valid App IDotherwise your plugin won't work.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *